Iubirea se ascunde, dar, de fapt, nu ne parasetse niciodata.
Iubirea mea pentru el a ramas mereu vie si vigilenta, gara sa erupa din nou si sa ma inunde cu totul, la fel ca prima data.Acum, ca lumea dintre noi s-a contractat subit, ea pare mai reala si mai necrutatoare ca niciodata. Si poate tocmai de aceea pare si el, pradoxal, mai departe, mai greu de atins.
Abia acum realizez ca tot timpul asta in care credeam ca l-am uitat a fost de fapt plin de el. Gandurile mele, visele mele si dorintele mele aveau un singur punct central: el. Se amestecau intr-un vartej menit sa ma inghita si sa ma separe de restul lumii, sa conserve tot ce am fost din clipa in care l-am vazut prima oara.
Atat de mult am sperat incat nu mi-a mai ramas speranta pentru altceva. Atata regret am indesat sub optimismul opac, incat pesimismul aglomerat dedesubt eviscereaza faramele de pace care mi-au mai ramas ratacite prin vreun colt de suflet.
L-am cautat mereu, fara oprire, in fiecare baiat care mi-a iesit in cale. Frumusetea incepea cu el, cu parul saten, cu ochii caprui, cu buzele pline, cu nasul copilaros, cu un strop macar din paloarea pielii sale. Dar nu e niciodata destul. Si niciodata nu invat. Fac aceleasi greseli de zeci de ori si o fac in mod constient si cu vadit entuziasm. Stiu ca trebuie sa scap, dar nu vreau. Ma doare, dar m-ar durea si mai mult sa se termine. Ar ramane mult prea mult gol in mine.
L-am cautat in seara asta si pe perna goala de langa mine, dar n-am gasit decat mirosul meu care sa imi confirme ca sunt singura si ca nimeni nu-i poate lua locul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu